Kovesi a dat cu flit procurorului de caz. A doua oară nu mai scapă
Laura Codruța Kovesi a recuzat procurorul de caz în dosarul său penal, deschis ca urmare a plângerii penale depusă de Sebastian Ghiță, dar și procurorul ierarhic superior.
„Mi s-a adus la cunoştinţă învinuirea şi calitatea de suspect. Am depus cerere de recuzare a procurorului de caz şi a procurorului şef secţie. Doamna procuror mi-a spus că îmi va comunica răspunsul privind cererea mea. Motivele sunt cele prevăzute în Codul de Procedură Penală, afectarea imparţialităţii. Nu s-a luat nicio măsură preventivă”, a spus Kovesi la ieşirea din Parchetul General.
Kovesi trebuia să motiveze demersul său. Recuzarea poate fi acceptată sau respinsă.
Măsurile preventive, conform Codului de Procedură Penală, pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al impiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Dar din informațiile publice, Laura Codruța Kovesi era suspectă și nu învinuită. Faţă de suspect nu se poate dispune măsura arestării preventive, arestării la domiciliu, măsurile controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune. Aceste măsuri pot fi luate doar în raport cu o persoană care deţine calitatea de inculpat.
CCR a decis că prevederea potrivit căreia procurorul ierarhic superior este cel care va lua locul celui recuzat este neconstituţională, dar asta doar în faza de judecată. Nu e cazul în această speță.
Mulți dintre susținătorii justiției de tip Kovesi speră că dosarul va ajunge la Augustin Lazăr, dar nu e așa.
Cererea de recuzare se formulează oral sau în scris, cu arătarea, pentru fiecare persoană în parte, a cazului de incompatibilitate invocat şi a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formulării cererii. Cererea de recuzare formulată oral se consemnează într-un proces-verbal sau, după caz, în încheierea de şedinţă. Laura Codruța Kovesi nu mai poate recuza judecătorul sau procurorului chemat să decidă asupra recuzării.
Dar și Adina Florea poate respinge recuzarea.