“Țărănușii” lui Nicolae și ai Alinei de România

Marius Ghilezan ACTUALITATE Principal SOCIAL

La redeschiderea expoziției permanente de la Muzeul Țăranului Român, Mihai de România, nepotul Regelui Mihai I, împreună cu soția sa Alina de România și cei doi copii, a fost ținta obiectivelor camerelor de filmare. Atât ea, cât și copiii, erau îmbrăcați cu țoale tradiționale românești.

Dacă  Maria-Alexandra va împlini în toamnă cinci ani, mezinul Mihai a împlinit deja trei ani, pe 15 aprilie. Și-a etalat zulufii blonzi ca un trofeu.

”În prezența doamnei Natalia-Elena Intotero, ministru al Culturii, a oficialilor Guvernului României, ambasadorilor și reprezentanților culturali, am celebrat un moment important: (re)deschiderea expoziției permanente, după un amplu proces de consolidare început în 2016. MNȚR are o istorie impresionantă, cu rădăcini din 1875 și un parcurs tumultuos, dar plin de demnitate. A fost și rămâne un loc unic, care păstrează vie memoria țăranului român și frumusețea artei sale. La aniversarea a 35 de ani de la reîntoarcerea muzeului “acasă”, vă invit să descoperiți noua expoziție „Legea creștinească”, un omagiu adus credinței, rânduielilor și sufletului satului românesc,” a scris Nicolae al României pe pagina sa de Facebook.

Dacă pentru această ocazie, Nicolae a îmbrăcat un costum elegant, de zi, soția sa, Alina-Maria și fiica lor, Maria-Alexandra, au purtat costume populare superbe, în ton cu evenimentul și locul în care se aflau.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
George Simion explică de ce nu merge la dezbateri cu plutonul de candidați
Prezent în studioul  HotNews.ro, George Simion a explicat de ce nu participă la dezbaterile cu ceilalți ...