POEM – Cum a rămas Cruduța o iele nebună

Demult, Cruduța era un vrej din pădure.

Licuricii și fluturii cap de mort au domesticit-o,

securicii, stăpânii pădurii,

au gătit-o de logodnă cu Unchiul Sam.

Fără crinoline sau purtări delicate

– așchie de topor să-i fie firea –

șerpii i-au țesălat finețea

aievea, apăru mai grunjoasă

asemenea sării, dată la cai,

posedată cu ură de fiară

să bage la zdub

dușmanii pădurii.

N-a fost să fie frumoasa din pădurea adormită,

ci urâta din povestea ticluită

cu cerberi procurori

cucuvele mov

vopsite cu dichis

să pară aduse din paraclis.

Văzând-o, Gheonoaie,

Unchiul Sam a delegat-o

prim purtător de strapon european.

După ani de celibat,

vrejul s-a maturizat

sub seva arborescentă

lohia adiacentă

roiau bondari mici și mari,

trântori și tâlhari

zănateci, zurbagii

trotinetiși, barbugii

gleznuțe goale și mânuțe pline

de dumicatul salvării

din prea plinul îndurării

vulpile evadară printre coline.

Li s-au făcut rechizitorii de mari hoțomane

completele morții le-au condamnat

cușme milițiilor regimului.

Vulpile trebuie stigmatizate

Iepurii, distribuiți în rolurile

Altor piese

de prins vietăți tardive,

ca nimeni să nu mai tânjească

spre vreo libertate solemnă.

Unchiul Sam și Marele Urs

dau sferelor de influență curs.

Cui îi mai pasă de Cruduța

O iele nebună, ce se dă uța?