Clasat pe primul loc în sondajele bucureștene, Daniel Băluță șochează: sunt singurul candidat antisistem
Invitat în emisiunea „Insider politic” de la Prima TV, Daniel Băluță a declarat că este candidatul antisistem pentru Primăria Capitalei. Mai mult decât atât, Băluță a menționat că nu urmărește nici funcția de președinte al României, nici conducerea PSD.
„Vă spun ceva foarte important despre mine. Dintre toți candidații, eu sunt singurul candidat antisistem. Sunt singurul care am reușit să depășesc barierele, care am reușit să fac metrou, spitale, stație de pompieri. Asta înseamnă ca am găsit energia, tenacitate, diplomația, spiritul de cooperare și de colaborare pentru a depăși toate obstacolele. Știți doar, în trecut m-am prezentat ca fiind cel mai de dreapta primar de stânga. Acum, când verbal, mulți dintre candidați se declară antisistem, adevărul este ca de fapt, singurul candidat care a dovedit că este antisistem sunt eu!”, a declarat Daniel Băluță la Prima TV.
Daniel Băluţă a recitat la TV din Paraziţii, versuri care îl ”inspiră”: ”Proştii par concepuţi pe cale artificială”
Este pe primul loc în opțiunea electoratului bucureștean cu 25%, urmat de Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu, amândoi fiind creditați cu 18%. Ceilalți au sub 10%.
Daniel Băluță este primarul de trei mandate al sectorului 4. Are 48 de ani. Medic de profesie, a însănătoșit sectorul 4 cu o infuzie de 5 miliarde de euro, bani europeni. Mesajul său de campanie este: „FACEM.” CV-ul său poate fi consultat aici.
O nouă forță în gândirea globală: Academia Mondială de Diplomație Economică se lansează în Elveția