Judecătoarei Adriana Stoicescu i-au fost interceptate convorbirile telefonice, fiind urmărită în dosarul Georgescu-Potra

Marius Ghilezan ACTUALITATE POLITIC Principal

Judecătoarea Adriana Stoicescu, incomodul magistrat al sistemului de la Curtea de Apel din Timișoara, a aflat astăzi din Rechizitoriul lui Georgescu-Potra că timp de trei luni a fost filată deopotrivă pe stradă și la serviciu, conform Luju.ro. Procurorii Marius Iacob si Gheorghe Cornescu de la Parchetul General i-au trimis in judecata pe Călin Georgescu și Horațiu Potra pentru așa-zisa tentativă de răsturnare a ordinii constituționale: PICCJ a pus-o sub supraveghere pe judecătoarea Adriana Stoicescu (foto) de la Curtea de Apel Timișoara.

Judecătoarea Adriana Stoicescu nu are nicio legătură cu acuzațiile la adresa lui Georgescu, Potra sau a altui inculpat din cauză, ea fiind interceptată pentru simplul motiv că în 2019 Călin Georgescu îi propusese să intre în politică pentru a fi numită ministrul Justiției. Acest lucru a fost declarat de către judecătoarea însăși, sub jurământ, când a fost audiată ca martoră la PICCJ. În acea declarație, Stoicescu a precizat că a refuzat propunerea lui Georgescu.

De asemenea, Parchetul General justifică intruzivă monitorizare a Adrianei Stoicescu prin relația de prietenie dintre aceasta și unul dintre avocații lui Călin Georgescu.

Nu în ultimul rând, precizăm că Adriana Stoicescu a fost cercetată pentru presupusa faptă de favorizare a făptuitorului, dar a primit clasare.

Cuvântul reformă este folosit abuziv, crede fostul jurnalist GILDA LAZĂR, azi director de comunicare

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Mii de funcționari publici protestează în fața Guvernului
În condițiile în care președintele Nicușor Dan a chemat partidele din coaliție la mediere, în ...