Daniel Băluţă: Cu siguranţă, nu voi candida la primăria Capitalei

Alina Maria Bogdan ACTUALITATE POLITIC Principal

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat că nu va candida la alegerile pentru primăria Capitalei pentru că are de terminat două mari proiecte în sector, unul dintre acestea fiind planşeul şi pasajul Unirii, la care lucrările vor începe pe 10 iunie, transmite Agerpres.

„Cu siguranţă nu voi candida la primăria Capitalei şi o să vă dau două argumente nu importante, ci foarte importante pentru oraş. Primul este că pe data de 10 iunie vom începe lucrările la planşeul Unirii şi la pasajul Unirii. Mâine dimineaţă vom avea o conferinţă de presă în acest sens. Al doilea argument este legat de Magistrala M4 de metrou, Gara de Nord – Gara Progresul, 14 staţii de metrou. Este cea mai importantă investiţie din România de la ora aceasta, valoarea este 2,5 miliarde euro. Sectorul 4 este implicat în două lucrări de infrastructură gigant, extrem de importante pentru oraş, şi este bine că atâta timp cât ai început un lucru, şi nu vorbim de o alee, de o bancă sau de un parc, să le şi duci la bun sfârşit, să foloseşti experienţa echipei pe care ai format-o şi experienţa ta personală”, a spus Băluţă, duminică, într-o conferinţă de presă la Centrul „Safe Space”.

El şi-a exprimat convingerea că PSD va găsi un candidat „care să facă faţă cu brio” competiţiei electorale pentru primăria municipiului Bucureşti.

Sorin Grindeanu: Crin Antonescu ar fi fost un președinte mai bun

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
ADRIAN SEVERIN: De ce nu i-a susținut decisiv președintele Trump pe trumpiștii români, în alegerile prezidențiale din mai 2025?
Suveraniștii români (folosesc termenul „suveranism” așa cum a intrat el în limbajul comun românesc, chiar ...