Justiția politizată îl arde pe Călin Georgescu la foc mocnit
Șase capete de acuzare, fără nicio probă a vinovăției, și un procuror fruntaș al intifadei “DNA să vină să vă ia!” îl țin legat pe președintele ales al românilor, Călin Georgescu, departe de spațiul public. Deși nu îi e interzis să meargă la mitinguri, doar să nu se pronunțe în legătură cu dosarele fabricate – zicem noi – Sistemul îl ține departe de procesul electoral. Nu-l vrea ca actor pe scenă, nici măcar ca sufleur în culise. Se tem de el ca Dracu’ de tămâie.
Jupânii de la București, buni plătitori ai haraciului la Noua Poartă, cum mai este numită cea de la Bruxelles, plină de nealeși (cum zice George Simion), sunt făcuți ca bebeii în scutece, doar când aud numele lui Georgescu sau comentariile vreunui oficial sau ziarist american de dreapta.
Azi, trebuia să se pronunțe decizia instanței de judecată de la Judecătoria Sectorului 1, privind contestația prelungirii controlului judiciar impus de procuror.
Dacă în cazul judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești, cel care i-a pus pe jar pe executorii testamentari ai diviziei progresiste, mutate din SUA în Europa, presiunile uriașe făcute asupra lui l-au determinat să scrie 25 de pagini de motivare a soluției de anulare a Hotărârii 32 a CCR privind anularea alegerilor din toamnă, în câteva ore, nimeni nu grăbește opinia judelui de la 1. A decis să amâne pronunțarea pentru 5 mai, la o zi după terminarea primului tur al alegerilor. De unde se vede că stăpânii judelui se gândesc serios la turul doi, nu înapoi, dar decisiv.
Pe durata controlului judiciar, Călin Georgescu are mai multe obligații stricte. Nu poate părăsi teritoriul României, fiind nevoit să se prezinte săptămânal la secția de poliție de care aparține, nu are voie să dețină arme și i se interzice să facă declarații publice care ar putea influența încadrarea juridică din dosar.
Amânarea deciziei îi limitează dreptul la a-și susține programul și ideile politice.
Unul dintre petiționarii cauzei „Turul doi, înapoi!” a depus mai mult de o sută de sesizări ale instanțelor de judecată. Mulți români au prins curaj, după actul de bravură al lui Alexandru Vasile. Mai multe Curți de Apel din țară trebuie să se pronunțe în legătură cu cererile de anulare a Hotărârii 32 de către instanțe.
Se vântură printre progresiști ideea falsă că o hotărâre a CCR nu poate fi anulată! Adevărul e că, potrivit legii de organizare a Curții Constituționale ale României, doar DECIZIILE CCR nu pot fi anulate, iar aceasta a fost o hotărâre.