Cum se manifestă alergia provocată de AMBROZIE

Alina Maria Bogdan ACTUALITATE Principal SOCIAL

Alergia la IARBA PÂRLOAGELOR– simptome. NU PREA EXISTĂ TRATAMENT

Manifestările pot fi diferite de la un pacient la altul, însă majoritatea pacienților acuză strănut frecvent, mâncărime nas/ ochi, secreții nazale abundente, ochi roșii (hiperemie conjunctivală). În plus, mulți dintre acești pacienți sunt predispuși la apariția manifestărilor de astm (dificultăți în respirație, tuse, respirație șuierătoare). “Sursele de alergene sunt numeroase, iar manifestările conjunctivale și respiratorii sunt cauzate în principal de alergenele aeropurtate. Principalele aeroalergene ce pot induce manifestări sezoniere toamna sunt reprezentate de sporii anumitor specii de mucegaiuri și polenul plantelor ce înfloresc în această perioadă (în special buruieni). Deși există variații importante în funcție de condițiile climaterice, vorbim de un sezon “al buruienilor” în perioada august-octombrie.”, explică dr. Adriana Tudose, medic primar alergologie și imunologie, pentru ”Libertatea”.

Specialistul avertizează: cea mai importantă simptomatologie oculară se întâlnește în special la pacienții cu alergie la polenul de Ambrozie (iarba pârloagelor), cea mai alergenică buruiană din România. Ambrozia este o plantă anuală, prezentă în grădini, în culturile de cereale și de floarea-soarelui,  în zonele lăsate în paragină, dar și în curțile caselor sau în parcuri.

Cum arată ambrozia (ambrozia poze)

Dacă vreți să știți cum se poate recunoaște ambrozia, o buruiana extrem de răspândită la noi în țară, mai ales pe terenurile nelucrate, iată mai jos câteva imagini cu planta numită ambrozie.

Legea prevede amenzi drastice pentru cei care nu curăță terenurile de buruiană

Orice persoană care are un teren în România este obligată să ia măsuri pentru a distruge ambrozia, o buruiană ce crește de obicei pe marginea drumurilor, pe ogoare sau pe terenurile lăsate în paragină, potrivit unui act normativ care se aplică începând din luna martie. În caz contrar, amenda ajunge până la 5.000 de lei pentru români și până la 20.000 de lei pentru firme, dar doar după o avertizare inițială a autorităților.

Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia a fost publicată în Monitorul Oficial anul trecut și se aplică începând cu jumătatea lunii martie a acestui an.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Președintele asociației T.A.T.A., arestat pentru că și-a violat fiica vitregă
Tot mai multe cazuri de copii abuzați sexual apar în ultima perioadă. Bogdan DRĂGHICI, Președintele ...