Viorica Dăncilă, alături de lideri din SUA și Israel la comemorarea victimelor Holocaustului de la Auschwitz

Valentin Borcea ACTUALITATE INTERNATIONAL POLITIC

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a menționat, în cadrul acestui moment, că evenimentele tragice cu caracter antisemitic din ultimii ani în Europa ne demonstrează cât de important este să identificăm cu claritate căile prin care putem să prevenim antisemitismul.

Totodată, premierul român, a amintit, în context, că prioritățile României în calitate de Președinție a Consiliului UE includ, în cel de-al patrulea pilon, Europa valorilor comune, teme legate de combaterea rasismului, intoleranței, xenofobiei, populismului, antisemitismului și descurajarea discursului bazat pe ură.

Combaterea antisemitismului, o prioritate a României

De asemenea, a amintit cele două evenimente internaționale organizate de Președinția română pe tema combaterii antisemitismului la nivel european și la nivel național, inclusiv prin promovarea unui proiect care vizează înființarea unui muzeu memorial al Holocaustului.

Viorica Dăncilă a primit onoarea de a aprinde una dintre cele șase torțe ale memoriei, în numele Guvernului României și a Președinției Consiliului UE.

Ambasadorul Israelului, David Saranga, a spus că a fost onorat să fie alături de premierul român la acest eveniment emoționant. De asemenea, Ambasada Israelului, pe Facebook, a lăudat România: „România a devenit un model pentru #Europa în ceea ce privește educația asupra #Holocaustului și onorarea memoriei #Shoah-ului.”

March of the Living are loc anual din 1988. Coincide cu ziua israeliană de comemorare a Holocaustului.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Facebook a dat CU BAROSUL în libertatea de exprimare, cu prilejul zilei libertății presei
Paul Joseph Watson este un editor la Infowars și colaborator al lui Alex Jones. Pagina ...