Nevoia de Regină

Marius Ghilezan OPINIE Principal

Mulţi au spus despre Regina Ana că nu a fost încoronată. Păi cine să o fi încoronat? Groza, Dej ţi Pauker în 1948? Ion Iliescu, după 1990? Evident că dacă nu ne procopseam cu republica adusă de bolşevici, Ana ar fi fost încoronată alături de Regele Mihai. Dar nu asta voiam sa spun de fapt. Vreau sa vă aduc aminte ce înseamnă forţa unei Regine. Este cazul Reginei Maria care, în 1919, nu era încă Regină încoronată (asta s-a întâmplat de-abia în 1922).

Ionel Brătianu întâmpina mari greutăţi in negocierile cu aliatii, astfel este trimisă la înaintare Regina Maria. Antanta câştigă războiul, dar Romania e înca la un pas de reîntregire. La Conferinţa de Pace de la Paris (1919), România nu numai că nu se află pe picior de egalitate cu marile puteri, aşa cum i se promisese, ba chiar avea mai puţini delegaţi decât Bulgaria sau Serbia.

Brătianu, desemnat să poarte negocierile, este calificat drept „enervant şi provocator, nerezonabil, comportându-se prosteşte”. Regina Maria îi scrie din nou vărului George, cel care în tinerete o ceruse de soţie. E Regele Marii Britanii.  „La noi au ajuns zvonuri neliniştitoare că tratatul nostru de alianţă nu va fi respectat. Personal am avut întotdeauna încredere în aliaţii noştri chiar şi atunci când majoritatea celor din jurul meu se îndoiau de ei – le voi râde în faţă şi le voi spune că ei nu cunosc Anglia, dacă îşi pot închipui că ea ar putea să-şi calce cuvântul doar pentru că situaţia noastră nenorocită ne-a făcut neputincioşi.”

Şi dacă în cea ce priveşte pe Regele Angliei, Maria face apel la onoarea acestuia, măiestria şi-o dovedeşte cu temutul premier francez Clemanceau, botezat „Tigrul”, un om scund, cu sprâncene stufoase şi aprig la mânie. „Majestatea Voastră vreţi întregul Banat până la Tisa? Dar este partea Leului!”, i-a spus Clemanceau. „Tocmai de aceea am venit să vorbesc cu vărul lui primar, Tigrul”, ar fi răspuns Maria si discuţia s-a încheiat în hohote de râs. (Hannah Pakula – „Ultima romantică”)

Clemanceau i-a spus ulterior ministrului român în Franta: „O Regina ca a voastra trebuie primită cu toate onorurile militare, cu mareşalul Foch (n.r. – comandantul suprem al armatelor aliate) în frunte”.

Nu era Regina Maria recunoscută în lipsa încoronării? N-o recunoştea Clemenceau ca atare? Pe front, în 1917 nu era Regină? Cum i se adresa generalul Berthelot? Nu îi spunea Regina? Şi nu era încoronată pentru că nu s-a putut.

În cazul Reginei Ana situatia este identică… doar ca aceasta n-o sa mai apuce vreodată să fie încoronată. Dacă nu recunoaştem fostei soţii a Regelui Mihai titlul de Regină, să nu recunoaştem nici Mariei acest titlu, deşi ea ne-a obţinut Crişana, Maramureşul şi Banatul românesc. De la Tigru le-a obţinut! Ea, leoaica. Păi cum le-a obţinut, că nu era încă încoronată? În virtutea acestei logici poate ar trebui să le dăm înapoi, nu?

Mulţi monarhişti contestă dreptul Margaretei de a i se spune Regină.

Daca Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha a fost Regina Maria, atunci şi Ana de Burbon-Parma a fost Regina Ana. Cu sau fără încoronare!

Rămâne ca viitorul să stabilească dacă vom mai avea din nou regină, apărătoare de ţară. Coroana, aşa cum ne spunea Regele Mihai în memorabilul discurs din Parlament, din 2011, este un simbol al unităţii naţionale.

Fără regine suntem doar cu pionii şi turele pe tabla de joc. Cine să ne apere, cine să ne reprezinte? Cine să mângâie oamenii suferinzi?

Înainte românii se îmbulzeau pentru a cădea în genunchi în faţa Reginei. Acum, ce dacă trece Prima Doamnă pe stradă? N-are nimeni nicio emoţie. Aici e cheia salvării naţionale. Ne trebuie o Regină.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Juncker: România este pe deplin pregătită să asigure Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene
Premierul României, Viorica Dăncilă, a fost ieri la Bruxelles ca să aibă prima întâlnire cu ...